World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. World Vision România este o fundație care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy punând în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Fundația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. În 30 de ani de prezenţă în România, fundaţia a ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi, în 500 de comunităţi din 8 judeţe.
World Vision România crede în dreptul la şanse egale pentru copiii de la sate şi de la oraş şi de aceea în comunităţile rurale unde este prezentă desfăşoară programe de dezvoltare comunitară pe termen lung de educaţie şi reducerea abandonului şcolar, sănătate şi protecţia copilului, agricultură şi dezvoltare rurală, și angajament civic. Copiilor li se facilitează, astfel, accesul la condiţii de viaţă mai bune prin dezvoltarea durabilă a comunităţii în care trăiesc. Proiectele sale se concentrează pe transformarea comunităţilor şi a membrilor acestora, pentru a realiza o viaţa implinită pentru fiecare copil.