Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală, non-profit, de utilitate publică, care apără și promovează drepturile copilului în România din 1990, în acord cu prevederile Convenției ONU cu privire la Drepturile Copilului.
De 32 de ani dezvoltăm programe educaționale, de protecție socială și de promovare a drepturilor copiilor, dobândind o expertiză recunoscută la nivel național, nu de puține ori proiectele organizației fiind preluate și dezvoltate ca exemple de bune practici.
Direcțiile prioritare ale organizației sunt reducerea mortalității infantile, facilitarea accesului la educație de calitate pentru copiii din comunități vulnerabile, protecția copiilor împotriva oricăror forme de violență, neglijare (inclusiv în urma migrației economice a părinților) sau abuz și promovarea drepturilor copilului în rândul copiilor.
Viziunea Salvați Copiii este o lume în care fiecărui copil îi este respectat dreptul la viață, protecție, dezvoltare și participare.
Misiunea Salvați Copiii este obținerea de progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viața acestora.