Programele noastre de dezvoltare personală se adresează copiilor, adolescenților și adulților și își propun să faciliteze transformarea în rândurile participanților prin învățare aplicată. Într-un cadru imaginar – concept și prin ateliere, experiențe, expediții sau tabere, participanții sunt ajutați să evolueze personal și în interacțiunile cu ceilalți prin gestionarea emoțiilor, a temerilor și prin cultivarea curajului, prin structurarea mentală și descoperirea resurselor personale, a independenței și a încrederii, toate acestea într-un mediu atent controlat și cu supraveghere profesionistă.
De asemenea, gândim și implementăm programe corporate. Suntem specialiști în formarea si dezvoltarea de echipe, în motivarea și mobilizarea membrilor echipei în jurul unui scop sau a unei misiuni comune, având în spate peste 20 de ani de experiență consistentă de lucru cu companiile.