International Advertising Association este un parteneriat strategic unic, care apără interesele comune ale tuturor disciplinelor din întregul spectru al comunicărilor de marketing – de la agenţii de publicitate până la companii mass-media, agenţii şi firme de marketing direct, cât şi ale practicanţilor individuali.
International Advertising Association s-a dezvoltat dintr-o organizaţie tripartită (advertiseri, agenţii de publicitate, media), devenind în timp un parteneriat strategic unic, ce apără interesele comune ale tuturor celor implicați în procesul de creare al unei mărci (branding).
IAA a devenit apărător al mărcii deoarece toate aspectele unei comunicări comerciale responsabile, care contribuie la reputaţia unei mărci, au nevoie de libertatea de a se dezvolta fără restricţii nejustificate.
În prezent, IAA are membri atât din rândul întreprinderilor şi al persoanelor fizice de pe plan local, regional sau mondial, care se dedică realizării mărcilor şi preţuiesc comunicările comerciale, ca fiind vitale pentru succesul afacerii lor.